În Numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător
“Aceste zile sunt luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul, drept călăuză pentru oameni, dovezi limpezi pentru drumul cel drept și Îndreptar – Al-Furqan” (2:185)
Primul Punct
Postul lunii Ramadan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai religiei Islamului și este unul dintre cele mai mărețe simboluri și ritualuri din Islam.
În postul lunii Ramadan se găsesc multe scopuri și ilustrări ale înțelepciunii, care privesc atât spre însușirea de Stăpânitor a lui Allah Preaînaltul cât și viața socială a omului, viața lui personală, antrenamentul sufletului său instinctual și recunoștința lui pentru bunătățile divine primite. Una dintre multele ilustrări ale înțelepciunii postului ținut cu respect față de însușirea de Stăpânitor a lui Allah Preaînaltul este precum urmează:
Allah Preaînaltul a creat fața pământului asemeni unei mese încărcate cu binefaceri și a aranjat pe acea masă fiecare fel de binefacere ca o expresie a “De unde el nici nu se așteaptă.” (65:3) În acest fel, El stabilește perfecțiunea stăpânirii Sale împreună cu milostivenia și compasiunea Sa. Prinși în sfera cauzelor și aflați sub vălul nepăsării, oamenii sunt incapabili să discearnă în mod clar realitatea acestei situații. Dar pe parcursul lunii Ramadan, oamenii credinței apar dintr-o dată asemeni unei armate bine disciplinate. Pe măsură ce apusul se apropie, arătând o atitudine plină de venerație, aceștia sunt invitați la masa Monarhului Pre Etern și așteaptă comanda “Apucați și ajutați-vă”, răspunzând astfel acelei universale mile, ilustră și plină de compasiune, cu o venerație exaltată, ordonată și plină de înțelegere. Merită oare a fi numiți acei oameni, care eșuează în a lua parte la o astfel de venerație elevată și la aceste nobile binefaceri, ființe umane?
Al Doilea Punct
Una dintre multele ilustrări ale înțelepciunii găsite în postul binecuvântatei luni a Ramadanului, cu privire la gratitudinea binefacerilor lui Allah Preaînaltul, este după cum urmează:
Așa cum este menționat în Primul Cuvânt, este cerut un preț pentru mâncarea adusă de un chelner din bucătăria regală. Iar cea mai mare nebunie este a te uita la acele neprețuite binefaceri ca la ceva fără de valoare, în timp ce lași bacșișul chelnerului, și a nu reflecta asupra celui care le-a acordat.
Allah Preaînaltul a împrăștiat, pentru întreaga omenire, pe toată suprafața pământului, nenumărate feluri ale binefacerii, în schimbul cărora dorește gratitudine ca preț pentru aceste binefaceri. Cauzele aparente și posesorii binefacerilor se aseamănă chelnerilor. Noi plătim un fel de preț și le suntem îndatorați, și cu toate că nu o merită, le arătăm un respect și o gratitudine ieșită din comun. În timp ce Adevăratul Dăruitor al Binefacerilor este Cel căruia i se cuvin, infinit, mulțumirea și gratitudinea, în detrimentul acelor cauze care sunt doar niște simple
mijloace a binefacerilor. Apoi, a-I mulțumi Lui, reprezintă recunoașterea faptului că toate binefacerile vin într-un mod direct de la El și reprezintă aprecierea valorii lor precum și percepția nevoii acestor binefaceri.
Așadar, postul din luna Ramadan este cheia mulțumirii universale, sincere și vaste. Deoarece în alte perioade ale anului, majoritatea oamenilor ale căror circumstanțe nu sunt atât de dificile, nu realizează valoarea multelor binefaceri, din moment ce nu experimentează adevărata foame. Dacă stomacurile lor sunt pline, și mai ales dacă aceștia sunt dintre cei care posedă bogății, ei nu înțeleg gradul binefacerii prezente într-o bucată de pâine uscată. Dar atunci când vine timpul întreruperii postului, simțul gustului este cel care mărturisește, în ochii credinciosului, prețioasa binefacere divină din acea bucată de pâine uscată. Pe timpul lunii Ramadan, toată suflarea, de la rege până la cel sărac, manifestă un fel de mulțumire prin înțelegerea acelei valori a binefacerii.
În plus, din moment ce mâncatul este interzis pe perioada zilei, ei spun: “Acele binefaceri nu îmi aparțin. Nu sunt liber spre a le mânca, deoarece ele aparțin altcuiva și reprezintă cadoul său. Aștept comanda sa.” Ei recunosc binefacerea ca fiind o binefacere și astfel oferă mulțumire. Așadar, postind în această manieră reprezintă în multe privințe o cheie a mulțumirii; mulțumirea fiind datoria fundamentală a omului.
Al Treilea Punct
Una dintre multele aspecte ale înțelepciunii prezente în post din punct de vedere al vieții sociale a omului este precum urmează:
Ființele umane au fost create în mod diferit din punct de vedere al mijloacelor de trai. În consecință, Allah Preaînaltul îi invită pe cei bogați să ofere asistență celor săraci, astfel că prin intermediul foamei pe parcursul postului ei pot simți, într-adevăr, foamea și durerea suferită de cel sărac. Dacă nu era postul, mulți dintre cei bogați ar fi fost incapabili să perceapă cât de dureroase sunt foamea și sărăcia și câtă nevoie de compasiune au cei care suferă de aceste lucruri.
Compasiunea pentru semeni reprezintă o parte esențială a adevăratei mulțumiri. Oricine ar fi persoana, întotdeauna există cineva mai sărac decât ea, într-o privință sau alta. Omului îi este impus a fi compătimitor, milos cu privire la o astfel de persoană săracă. Dacă persoana lui nu era obligată să sufere de foame, era incapabil să ofere altei persoane – prin milă – ajutorul și asistența pe care este obligat a le oferi. Și chiar dacă era capabil de acest lucru, ar fi fost insuficient, deoarece acesta, într-o manieră personală, nu a experimentat cu adevărat acea foame.
Al Patrulea Punct
Una dintre imaginile înțelepciunii privind postul din luna Ramadan, cu privire la antrenamentul sufletului instinctual, este după cum urmează:
Sufletul instinctual dorește să fie liber și independent și se consideră a fi ca atare. Conform directivelor propriei naturi, își dorește chiar o religiozitate imaginară și acționează după bunul plac. Nu dorește să afime faptul că este susținut și antrenat prin intermediul a nenumărate binefaceri. În special, dacă posedă putere și bogăție lumească, și dacă, de altfel, nepăsarea încurajează acest lucru, va devora aceste binefaceri ale lui Allah Preaînaltul precum un animal hoț și uzurpator.
Astfel, pe parcursul lunii Ramadan, sufletul instinctual al tuturor, de la cel bogat până la cel sărac, poate înțelege faptul că nu este propriul stăpân ci este stăpânit în totalitate; faptul că nu deține libertatea, ci este un prizonier. Astef, înțelege că prin neprimirea de comenzi nu este capabil să execute nici cele mai simple și mai ușoare dintre lucruri; este incapabil până î punctul de a-și întinde mâna pentru apă. Astfel, stăpânirea sa imaginară este spulberată, începând să își îndeplinească actele de adorare și să ofere mulțumiri, fapt ce reprezintă adevărata sa îndatorire.
Al Cincilea Punct
Unul dintre multele ilustrări ale înțelepciunii aflate în postul din luna Ramadan, din punct de vedere al îmbunătățirii conduitei sufletului instinctual și renunțarea la obiceiurile lui rebele, este după cum urmează:
Datorită nepăsării, sufletul uman își uită sinele; nu își poate vedea neputința, dorința și deficiența exprimată, și nici nu arată vreo ambiție în acest sens. Pur și simplu, nu se gândește la cât de slab este și, cum supus efemerității și dezastrelor, este compus doar din carne și oase, care decad într-un mod rapid și se risipesc. Pur și simplu, asaltează lumea ca și când ar deține un corp făcut din oțel, imaginându-se a fi etern și nemuritor. Se azvârle în această lume cu o intensă lăcomie și voracitate, cu un atașament pasional și cu iubire. Este captivat de tot ceea ce îi oferă plăcere, sau de tot ceea de care poate profita. În plus, își uită Creatorul, care îl susține cu o milă absolută și nu se gândește la consecințele vieții sale și a Vieții de Apoi. Într-adevăr, se bălăcește în destrăbălare și în proastă purtare.
Astfel, postul din luna Ramadan face până și pe cel mai nepăsător și încăpățânat dintre oameni să reflecte la neputința, slăbiciunea și dorința lor. Foamea îi face să se gândească la propriile stomacuri, înțelegând astfel nevoia din această privință. Realizează cât de dăunătoare este slăbiciunea propriului corp și percepe nevoia lui pentru bunătate și compasiune. Abandonând astfel, despotismul faraonic al sufletului, și recunoscând importanța lui totală și dorința, percepe o nevoie de refugiu la curtea divină. Se pregătește să ciocănească la ușa milei cu mâinile mulțumirii, atâta timp cât încăpățânarea nu i-a distrus inima.
Al Șaselea Punct
Una din multele ilustrări ale înțelepciunii postului din luna Ramadan din punct de vedere al revelării Preaînțeleptului Coran, și luna Ramadan fiind perioada cea mai importantă a revelării sale, este precum urmează:
Întrucât Coranul cel Înțelept a fost revelat în timpul lunii Ramadan se cere detașarea de cererile josnice ale sufletului și banalitățile acestuia precum și pregătirea unei stări imaculate prin abținerea de la mâncare și băutură pentru a întâmpina cuvântarea divină în cel mai bun mod posibil, iar aceste pregătiri duc la atingerea unei stări pure. A citi și a asculta Coranul, ca și cum ar fi proaspăt revelat, a asculta cuvântarea Divină prezentă în el ca și cum s-ar revela exact în acel moment, ascultarea acelei cuvântări ca și cum ar veni într-adevăr de la Nobilul Mesager al lui Allah – Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! -, de la Îngerul Gabriel sau chiar de la Eternul Vorbitor Însuși, înseamnă a atinge aceeași stare pură. A acționa în acest fel înseamnă a acționa asemenea unui interpret, determinând astfel ascultarea lui de către ceilalți, și într-o anumită măsură a demonstra înțelepciunea aflată în revelarea Nobilului Coran.
Într-adevăr, este ca și cum, în timpul lunii Ramadan, întreaga lume islamică devine o moschee în toate aspectele, în care milioane dintre cei care știu Coranul pe de rost fac ca locuitorii pământului să audă cuvântarea Divină. Fiecare Ramadan declară într-o manieră strălucitoare versetul: “Aceste zile sunt luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul” demonstrând astfel că Ramadanul este luna Nobilului Coran. Unii dintre membrii vastei comunități ascultă recitatorii cu reverență, în timp ce alții îl recită ei înșiși.
Persoana care urmărește dorințele sufletului instinctual în timpul aflării acestuia în acea moschee sacră (prin moschee sacră se face referire la întreaga lume islamică) și renunță la acea condiție luminoasă de post prin mâncare și prin băutură este de-a dreptul detestabilă și face din această persoană ținta aversiunilor și a dezgustului membrilor comunității aflate în moschee. Oamenii care se opun acelui post din timpul lunii Ramadan reprezintă, în aceeași măsură, ținta dezaprobului și a dezgustului întregii lumi islamice.
Al Șaptelea Punct
Una dintre multele ilustrări ale înțelepciunii din postul lunii Ramadan, cu privire la câștigul și profitul omului, care vine pe această lume pentru a cultiva și a face negoț pentru Lumea de Apoi, este după cum urmează:Răsplata acțiunilor din timpul lunii Ramadan este înmiită. Conform relatării profetice, orice cuvânt din Nobilul Coran egalează zece răsplăți; fiecare fiind contabilizat ca zece răsplăți și vor produce zece fructe în Paradis. În timp ce, pe timpul lunii Ramadan, fiecare cuvânt cară nu zece, ci o mie de fructe, iar versete precum Ayat-ul Kursi (2:255, Versetul Tronului), mii pentru fiecare cuvânt, ba chiar mai mult în zilele de Vineri din Luna Ramadan. Iar în Noaptea Puterii (Laylat-ul Qadr) fiecare cuvânt este contabilizat cu treizeci de mii de răsplăți.
Într-adevăr, Nobilul și Înțeleptul Coran, al cărui cuvânt în parte oferă treizeci de mii de fructe eterne, este asemeni unui luminos Copac Tuba din care credicioșii beneficiază în luna Ramadan de milioane de astfel de fructe eterne. Așadar, vino și uită-te la acest etern negoț sacru și profitabil, apoi consideră-l și înțelege pierderea infinită a celor care nu apreciază valoarea adevărată a cuvintelor Coranului.
Într-o exprimare mai simplă, luna Ramadan este asemenea unei expoziții profitabile și o piață de negoț pentru Viața de Apoi. Este asemenea unei bucăți de pământ extrem de fertil pentru culturile vieții ce va urma. Este precum o ploaie primăvăratică de aprilie pentru creșterea și înflorirea acțiunilor. Este un festival sfânt briliant pentru adorația omenirii adusă în fața Suveranității Stăpânirii Divine. Din moment ce este așa, omenirea a fost însărcinată cu postul spre a nu tolera, într-un mod nepăsător, nevoile animalice ale sufletului instinctual, ca mâncatul și băutul, nici pentru a tolera poftele, într-un mod desfrânat și trivial. Deoarece omul, prin înălțarea sa deasupra animalității și renunțând la chemările lumești, se apropie stării pure și devine apt pentru comerțul Lumii de Apoi. Prin postire, el se apropie stării Vieții de Apoi și cea a unui spirit care apare în formă umană. Este ca și cum omul devine apoi, un fel de oglindă care reflectă măreția Unicului și Eternului Implorat. Într-adevăr, luna Ramadan cuprinde și dobândește o viață eternă, permanentă, în această lume efemeră și scurtă viață trecătoare. În mod cert, o singură lună de Ramadan poate produce fructe egale unei vieți de optzeci de ani. În Nobilul Coran afirmația că Noaptea Puterii (Laylat-ul Qadr) este mai bună decât o mie de luni reprezintă o dovadă decisivă a acestui lucru.
De exemplu, în timpul ascensiunii sale pe tron sau în alte zile, un monarh poate declara anumite zile a fi festivaluri, pe timpul domniei sale, sau poate o dată pe an, ca o reflexie a manifestării suveranității sale sclipitoare. În astfel de ocazii, el acordă favoruri supușilor săi, în afara cercului de legi generale, reprezentând favorurile și recompensele sale speciale, prin simțirea prezenței lui și activitățile sale minunate. El favorizează, pe cei care fac parte din a sa națiune, vrednici și loiali, cu o atenție și un respect ieșit din comun.
În același fel, Monarhul Atotglorios a celor optsprezece mii de lumi, care este Suveranul Pre-eternității și al Post-eternității, a revelat în luna Ramadan ilustrul decret al Nobilului Coran, privitor la cele optsprezece mii de lumi. Este o cerință a înțelepciunii, astfel că, Luna Ramadan ar trebui să fie precum un festival divin special, o etalare a Puterii Divine și o adunare spirituală. Din moment ce Ramadanul reprezintă un astfel de festival, Allah a poruncit omului să postească, pentru a-l elibera, până la un anumit nivel, de activitățile animalice.
Cel mai desăvârșit post este de a face simțurile umane și organele, precum ochii, urechile, inima, și gândurile să postească împreună cu stomacul, adică a le sustrage pe acestea de la lucruri nepermise și a le îndemna pe fiecare în parte la venerație particulară.
Asemenea interzicerii limbii să mintă, să bârfească, să aibă un limbaj obscen și de a o face să țină post și de a o ocupa cu activități precum recitarea Coranului, rugăciunea, preamărirea numelor lui Allah Preaînaltul, cererea de binecuvântări de la Allah Preaînaltul asupra Profetului Muhammed – Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – și cererea de iertare asupra păcatelor. Ori asemeni prevenirii ochiului de la privirea de lucruri care au fost interzise, și a urechilor de la a auzi lucruri dăunătoare, și folosirea ochilor pentru a primii lecții iar a urechilor pentru a asculta adevărul și Nobilul Coran, lucruri care determină celelalte organe să țină post. De fapt, din moment ce stomacul reprezintă cea mai mare fabrică, atunci când are un moment de pauză de la lucru prin intermediul postului, celelalte ateliere sunt impulsionate să-i urmeze, cu ușurință, exemplul.
Al Optulea Punct
Una din numeroasele ilustrări ale înțelepciunii din Ramadan, din punct de vedere al vieții personale a omului, este precum urmează:
Este o vindecare fizică și o dietă spirituală dintre soiurile cele mai importante. Când sufletul instinctual al omului mănâncă și bea după bunul plac, pentru viața fizică a omului din punct de vedere medical, acest lucru este nociv, iar atunci când acesta se azvârle asupra oricărui lucru pe care îl întâlnește, fie el licit sau ilicit, otrăvește, pur și simplu, viața sa spirituală. Este dificil pentru un astfel de suflet să asculte de inimă și de spirit; și preia, de bunăvoie, frâiele în propriile mâini, iar apoi omul nu îl mai poate stăpâni, ci este mai degrabă stăpânit. Dar, prin mijloacele de postire din luna Ramadan, devine obișnuit cu un soi de dietă. Încearcă să se autodisciplineze și învață astfel să asculte comenzile.
În plus, nu va invita boala în acel slab și mizerabil stomac prin îmbuibarea sa cu mâncare înainte ca prima sa consemnare să fie digerată. Și prin abandonarea, precum îi este ordonat, chiar și a acțiunilor permise asemeni mâncatului și a băutului, va duce către obținerea abilității de a asculta comenzile Legii Islamice și a rațiunii, și astfel, de a evita acțiunile interzise. Acesta va încerca să nu își distrugă viața spirituală.
Mai mult decât atât, marea majoritate a umanității se află în situația de a suferi de foame în mod frecvent. Așadar, omul are nevoie de foame și de disciplină, lucruri care îl antrenează să fie răbdător și îngăduitor. Postirea din luna Ramadan reprezintă o rezistență răbdătoare a unei perioade de foame care continuă pentru cincisprezece ore, sau pentru douăzeci și patru de ore dacă masa de dinaintea zorilor nu este luată, și reprezintă un antrenament și o disciplină. Acestea fiind spuse, postul reprezintă, de asemenea, o cură pentru nerăbdare și lipsa de rezistență, care altfel ar dubla nenorocirile omului.
În plus, fabrica stomacului are mulți lucrători, iar multe dintre organele umane sunt conectate la această fabrică. Dacă sufletul instinctual nu își rezervă o pauză de la activitate pe timpul lunii Ramadan, îi duce pe muncitorii fabricii și pe acele organe în situația în care acestea uită de îndatorirea lor particulară, le subjugă pentru el, astfel încât ele să rămână sub tirania lui. De asemenea, crează confuzie printre restul organelor prezente în corpul uman printr-un zăngănit și prin aburul creat de către mașinăriile fabricii. Le atrage atenția asupra sa, în mod continuu, făcându-le pe ele să uite, temporar, de responsabilitățile lor solemne. De aceea, din vremuri străvechi, aceia care sunt aproape de Allah Preaînaltul s-au obișnuit să fie disciplinați, să mănânce și să bea puțin tocmai pentru a putea urca pe scara perfecțiunii.
Prin postul din luna Ramadan, lucrătorii fabricii înțeleg faptul că aceștia nu au fost creați doar pentru fabrică. În timp ce restul organelor, în loc să se delecteze cu distracțiile minimaliste ale fabricii, își crează plăcere în activitățile angelice și spirituale, fixându-și astfel privirile pe ele. Acesta este motivul pentru care în luna Ramadan, credincioșii experimentează culturalizare, rodnicie și bucurie spirituală care diferă în conformitate cu gradul fiecăreia. În acea lună sfântă resursele lor subtile, precum inima, spiritul și intelectul, fac un mare progres și o avansare prin intermediul postului. Ele râd cu o inocentă bucurie în ciuda stomacului care plânge.
Al Nouălea Punct
Una din ilustrările înțelepciunii postului din luna Ramadan care privește sfărâmarea religiozității imaginare a sufletului instinctual și privește aducerea la cunoștință a adorării sale, prin intermediul scoaterii în evidență a importanței sale, este după cum urmează:
Sufletul instinctual nu dorește să își recunoască Stăpânul Adevărat; își dorește propria autoritate, precum Faraonul. Suferind, totuși, de un mare chin, își menține înclinația. Cu toate acestea, foamea îl distruge. Din moment ce postul din luna Ramadan aruncă lovituri directe asupra frontului sufletului faraonic, îl conduce la sfărâmarea acestuia și îi demonstrează importanța, slăbiciunea și dorința, și îl aduce până în punctul în care acesta realizează că nu este altceva decât un sclav.
Printre relatările profetice găsim următoarea: “Allah Preaînaltul a spus sufletului instinctual: ’Cine sunt Eu și cine ești tu?’ Sufletul a răspuns: ’Eu sunt eu însumi, iar Tu ești Tu Însuți.’ Și astfel, El l-a pedepsit și l-a aruncat în Iad, întrebându-l apoi, din nou. Acesta a răspuns: ’Eu sunt eu însumi, iar Tu ești Tu Însuți.’ Oricât l-ar fi pedepsit, acesta nu a renunțat la egoismul său. Într-un final, El l-a pedepsit prin foame, lăsându-l astfel înfometat. Apoi l-a întrebat din nou: ’Cine sunt Eu și cine ești tu?’ Iar sufletul a răspuns: ’Tu ești Stăpânul meu milostiv iar eu sunt sclavul Tău neputincios!’”
O, Allah! Acordă binecuvântări și pace Profetului nostru Muhammed, care să fie Ție plăcute asemeni binefacerilor cuvintelor Nobilului Coran din Sfânta Lună Ramadan, și familiei acestuia, și companionilor săi, și acordă-le lor pace.
Slavă Domnului tău, Stăpânul puterii! El este mai presus de ceea ce spun ei! Pace asupra trimișilor și laudă lui Allah, Stăpânul tuturor lumilor! (37:180-182)
